Gyr mi-a povestit că atunci când în peregrinările sale penitenciare dinainte de 23 august, l-a întâlnit pentru prima oară pe Urdăreanu, acesta era ordonanţa Maiorului Munteanu. După ce l-a observat în mai multe rânduri pe Gyr, a venit la el şi l-a întrebat:
- Dumneavoastă sunteţi unul din ăia cu bani mulţi?
- Vrei să spui bancher? A zis Gyr.
- Da! Aşa.
- Nu, domnule, sunt profesor.
- Dar sunteţi evreu? Nu-i aşa?
- Eu sunt legionar, domnule gardian.
- Legionar, legionar, dar evreu, nu-i aşa?
Cu umorul care, în ciuda atâtor îndurări, nu l-a părăsit niciodată, Gyr i-a zâmbit, apoi a făcut un gest afirmativ din cap şi a adăugat conspirativ:
- Să nu spui la nimeni, că e secret, domnule Urdoreanu.
- Bine, bine, dar să ştiţi că pe mine mă cheamă Urdăreanu, nu Urdoreanu, de la urdă, nu de la urdori.
- Bine, domnule Urdoreanu, a conchis Gyr.
Urdăreanu l-a privit cu compătimire, ca pe unul căruia n-ai ce să-i mai faci. Fiindcă nu are nici atâta minte cât să priceapă un lucru atât de simplu şi a plecat. Mai târziu, fie că a înţeles singur, fie că l-au influenţat alţii, i-a arătat lui Gyr, pe lângă respectul pe care-l vedea că i-l acordă toţi, şi un fel de simpatie şi încredere specială. De aceea, în preajma începerii primei activităţi de reeducare paşnică (era prin 1947, deci stăpânea încă spiritul vechiului regulament) Urdăreanu, care nu mai era gardian de ordonanţă, ci comandant al pazei, a venit la Gyr şi spunându-i că are sarcina de partid să explice deţinuţilor ce vrea partidul să facă, l-a rugat să scrie pe o hârtie cele ce s-ar cuveni să spună.
- Ştiţi, dumneavoastră, profesorii vă pricepeţi la chestii de-astea cu vorbiri... eu... sunt deştept dar nu prea le am pe-astea cu vorbirile şi p-ormă politicienii ăştia-s daţi dracu de blegi... înelegeţi, nu?
Gyr a răspuns că a înţeles ce vrea, i-a aşternut pe hârtie câteva rânduri şi l-a sfătuit ca pentru a face o mai bună impresie, să nu le citească ci să le înveţe pe dinafară.Urdăreanu îl solicitase şi pe avocatul Puiu Caleia, care deasemenea, îi făcuse o scurtă ciornă şi îi recomandase acelaşi lucru ca şi Gyr.După ce i-a adunat în curtea închisorii pe puţinii politici aflaţi la ora aceea la Aiud şi i-a inviat să se aşeze pe jos, cu picioarele încrucişate tuceşte, a început din memorie:
- Domnilor deţinuţi,... domnilor deţinuţi... partidul... noi... nu ne purtăm cu voi, ca voi cu noi... ce mai... noi nu vrem să vă exterminăm definitiv... fără ca să vă reeducăm... şi...
După ce a mai stors din chinuita lui memorie încă vreo zece cuvinte la fel de bine închegate între ele, a ridicat un braţ şi întinzându-l repezit şi marţial înspre ascultători, a răcnit cât l-au ţinut plămânii, ca într-un adevărat, dar tragic Caragiale:
- Şi acum... vouă... vă revine... penetraţiunea... că!...
A tăcut, dar a rămas cu braţul întins şi cu capul aruncat cu mândrie pe spate, a privit spre cer, aşteptând efectul asupra celor ce-l ascultaseră. Cum reacţia deţinuţilor a înârziat câteva secunde, el a legănat braţul a încurajare până când aceştia s-au pornit pe aplauze.După ce le-a dat liber, i-a făcut semn lui Gyr şi când acesta s-a apropiat, i-a spus:
- Îs proşti, aproape toţi îs proşti... domni da proşti... da pân’ la urmă tot or fi înţeles ei... ai?... ce ziceţi?
- A fost grozav domnule Urdăreanu, nici unul dintre ei nu o să uite discursul ăsta, niciodată. O să rămână de pomină!
- Aşa-i?
- Aşa-i!
preluat din Teodor Duţu, Amintiri despre cei care nu mai sunt, vol.1, Editura ALPHA MDN Buzău, 1999, p. 188-190
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu