Articole

istoria tarii noastre.

PELERINAJE

descoperim impreuna frumsetile tarii noastre.

Comenzi de Icoane

Vanzare si prezentare.

Poze si impresii din pelerinaje

Bucuria de a fi impreuna.

This is default featured slide 5 title

Go to Blogger edit html and find these sentences.Now replace these sentences with your own descriptions.

Articole din Situl Pagina de Folos

Etichete:

Parintele Ilie Lacatusu

Pãrintele Ilie s-a nãscut pe 6 decembrie 1909 în satul Crãpãturile, judeţul Vâlcea, din pãrinţi binecredincioşi. Şi-a dorit de mic copil sã-i slujeascã lui Dumnezeu şi astfel, în 1934, a absolvit Facultatea de Teologie din Bucureşti. La puţin timp dupã aceea a fost hirotonit. Slujirea preoţeascã i-a adus multe satisfacţii duhovniceşti. Pentru mãrturisirea lui Hristos, a fost ca un ghimpe pentru regimul ateu al veacului trecut şi, din acest motiv, a avut mult de suferit. Aceasta nu l-a împiedicat deloc în propovãduirea “Cuvântului Adevãrului”, cãci el mai mult se temea de Dumnezeu decât de oameni. A suferit pentru biserica şi neamul sãu, pe care l-a iubit, ducându-şi crucea grea prin închisori, asemenea pãrintelui Dumitru Stãniloae, a ieroschimonahului Daniil (Sandu) Tudor-mort la închisoarea Aiud, a preotului Dimitrie Bejan, a protosinghelilor Nicodim Mãndiţã, Arsenie Boca, Benedict Ghiuş, tânãrului Constantin Oprişan - mort la închisoarea Piteşti, a studentului Valeriu Gafencu şi a multor altora.

Părintele Ilie Lăcătuşu a fost arestat în anul 1952 şi dus în judeţul Constanţa, la coloniile Galeş şi Peninsula. În 1954 a fost eliberat, iar din 1959 pânã în 1964, a fost arestat şi condamnat la muncã silnicã în Deltã, la Periprava, unde l-a întâlnit pe pãrintele Iustin Pârvu (stareţ la mănăstirea Petru Vodă din Neamţ, unul dintre puţinii mari duhovnici pe care îi mai avem printre noi). Acolo s-au petrecut fapte demne de vieţile sfinţilor. Dupã ce a fost eliberat, s-a stabilit forţat la Bolintin, unde a lucrat ca zidar. Între anii 1965-2970, pãrintele Ilie a slujit într-o parohie din judeţul Teleorman, iar în 1970, a fost transferat în judeţul Ilfov la Cucuruz, unde, în ianuarie 1978, este pensionat. Suferinţele din timpul vieţii i-au afectat foarte mult sãnãtatea şi din acest motiv şi-a petrecut sfârşitul vieţii în spital, unde a spus cã, dacă nu va muri pânã la 22 iulie, va mai trãi încã doi ani. Tot atunci, a mai spus cã, dacã soţia sa va înceta din viaţã peste 15 ani, sã fie îngropatã lângã el, ceea ce s-a împlinit. Dupã cum a spus, pãrintele Ilie a trecut la cele veşnice exact la 22 iulie, acelaşi an (1983). Pe 22 septembrie 1998, la înmormântarea soţiei pãrintelui Ilie, cei prezenţi s-au aflat în faţa unui fapt neaşteptat: trupul pãrintelui era neputrezit, uscat şi plãcut mirositor. Părintele şi-a ştiut ziua morţii şi a mai ştiut că Dumnezeu l-a umplut de har, ca pe un sfânt ce este.

La aflarea sfintelor moaşte, fiica pãrintelui Ilie, Maria Sabina Spirache, singurul urmaş încã în viaţã, a sesizat descoperirea Arhiepiscopiei Bucureştilor, care a primit cu bucurie aceastã veste. Câteva luni mai târziu, pe postul naţional de televiziune, a fost difuza filmul documentar “Semne”, realizat de regizorul Cornel Ciomâzgã, în care este prezentatã descoperirea.

Moaştele pãrintelui Ilie Lãcãtuşu au fost descoperite în data de 29 septembrie 1998. Trupul neputred al sfântului, în greutate de 7-8 kg, a fost gãsit la 15 ani dupã moartea sa, în condiţiile corespunzãtoare sfintelor moaşte: nestricãcios, frumos mirositor, uscat şi uşor, pielea de culoarea alunului, pãstrându-şi dimensiunile şi aspectul, pe care privindul nu provoacã spaimã, ci bucurie duhovniceascã, dând impresia unui om care doarme.

Omul rugăciunii neîncetate

O altã minune de acest fel este descoperirea, în aceleaşi condiţii, în anul 1980, a moaştelor Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ, care a vieţuit în pustia Hozevei, din }ara Sfântã, şi care a fost canonizat în anul 1992. Asemenea moaştelor Sfântului Ilie Lãcãtuşu, în România mai sunt moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi, Sfântului Ioan cel Nou de la Suveava, Sfântului Dimitrie Basarabov din Bucureşti, Sfintei Filofteia de la Curtea de Argeş, Sfântului Iosif de la Partoş.

Pãrintele Ilie era un om al rugãciunii. Indiferent de ce se întâmpla în jurul sãu, era mereu cu mintea la Dumnezeu. Rugãciunea lui era profundã şi neîncetatã, ceea ce-l fãcea sã vadã lucrurile mai clare, în profunzimea lor, mai aproape de Adevãr. Era un bun sfãtuitor şi nu se implica decât în probleme de ordin duhovnicesc. Stãtea mereu retras şi medita, iar de câte ori apãrea câte o problemã în cadrul închisorii, mereu gãsea soluţia duhovniceascã spre salvarea colegilor de suferinţã. Mulţi dintre deţinuţi nu rezistau presiunilor psihice şi fizice la care erau supuşi, de aceea unii încercau sã evadeze, alţii intenţionau sã se sinucidã, iar alţii sã se lepede de Hristos, pentru a scãpa de chinurile la care îi supuneau călăii. Foamea şi suferinţa atinseserã culmi maxime. În aceste împrejurãri, pãrintele Lãcãtuşu pe mulţi îi îmbãrbãta, altora le era alinare, fãcând ca sfaturile sale sã fie un bun leac pentru cei închişi împreunã cu el. Cu toate presiunile ce se fãceau asupra lor, rugãciunea şi rãbdarea, iubirea, nãdejdea sau mai ales credinţa, îl ajutau pe pãrintele Ilie sã-şi menţinã pacea interioarã, rãmânând astfel neclintit în faţa urii şi a rãutãţii, a violenţei şi a tuturor lucrãrilor cu adevãrat demonice ce se exercitau asupra celor întemniţaţi. Mereu gãsea soluţii pacificatoare, iar împotriva “ighemonii” închisorii nu avea nimic de obiectat. Singura lui vinã era cã nu putea fi reeducat.

Cazul pãrintelui Lãcãtuşu a stârnit o vie şi fireascã senzaţie în mass-media, dar mai ales în rândul credincioşilor. Mai multe asociaţii non-guvernamentale au cerut Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române deschiderea unui dosar de canonizare, ceea ce înseamnã trecerea pãrintelui Ilie în rândul sfinţilor Bisericii Ortodoxe Romane, în calendar şi la sfintele slujbe.

Vestea aflãrii moaştelor pãrintelui Ilie Lãcãtuşu s-a rãspândit în toate colţurile ţãrii. Credincioşi, cãlugãri şi preoţi îl cinstesc pe pãrintele Ilie ca pe un sfânt şi se roagã pentru grabnica sa canonizare. Astfel, prima icoanã a Sfântului Ilie Mãrturisitorul a fost pictatã pe peretele exterior al bisericii Mânãstirii Petru Vodã. Stareţul mânãstirii, protos. Iustin Pârvu, este unul dintre aceia care a petrecut ani grei de închisoare (17 ani) şi, cunoscându-l pe pãrintele Ilie, a rãmas profund impresionat de viaţa sa duhovniceascã. În prezent, moaştele pãrintelui Ilie se aflã în cripta de la cimitirul “Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Giuleşti (Bucureşti), unde a fost înmormântat, într-un sicriu nou, din sticlã, pentru a putea fi vãzut de oricine. Mulţi credincioşi, preoţi, cãlugãri şi chiar unii arhierei au fost şi merg în continuare sã se închine şi sã-i cearã ajutorul sfântului mãrturisitor. Este foarte important de înţeles ce înseamnã pãrintele Ilie pentru fiecare dintre noi, un exemplu de trãire creştinã a acestor vremuri, în care ni se aratã cã încã se mai poate dobândi Harul Duhului Sfânt“.


Articol preluat de pe> http://www.razbointrucuvant.ro/2008/07/21/parintele-ilie-lacatusu-sfantul-neputrezit-din-giulesti-25-de-ani-de-la-ridicarea-sufletului-sau-la-cer/

0 comentarii
Etichete: , ,

Interviu cu Parintele Justin Parvu

Martirii din inchisori ar trebui canonizati

- Parinte Justin, cu putine zile in urma ati fost la Sighet sa vizitati celulele de tortura ale detinutilor politici. Ce impresii si sentimente v-au trezit aceste marturii ale jertfei martirilor nostri impotriva comunismului?

- In situatia grea, de scandaluri, discutii tumultuoase si tulburari care s-au abatut asupra Bisericii si natiunii noastre in ultima vreme, mi s-a cuprins sufletul de durere si m-au lasat fara de glas. Dusmania s-a inmultit pana si intre noi, crestinii ortodocsi, si ajungi sa nu mai poti spune nimic, ca totul ti se rastalmaceste si iti intorc impotriva ta orice cuvant sau atitudine. Atata diferenta este intre crestinii de azi si fratii mei de suferinta care si-au dat viata in puscarii pentru Dumnezeu si neamul lor! In tara noastra, toate confesiunile care au existat de-a lungul istoriei, ortodocsi, romano-catolici, greco-catolici, musulmani, protestanti, de toate nuantele - am dus o viata linistita, pasnica, netulburata de nimeni, atata vreme cat fiecare a cautat sa nu deranjeze pe celalalt. Si aceasta o spun in urma vizitei pe care am facut-o la Sighet, prin Satu Mare, prin Maramures.

- Ce ati descoperit in aceste temnite?

- Am trecut prin aceste locasuri de suferinta ale neamului. Am vizitat celulele, am vizitat camerele de tortura, am vizitat camera de executie, am vizitat camera mortuara si, in cele din urma, m-am inchinat si am aprins o lumanare la subsolul, unde erau locurile cele mai izolate, unde se pedepseau dupa periculozitatea si gradul lor politic pe care l-a avut fiecare. Ei bine, aici am putea spune ca este un altar al neamului nostru crestinesc. Nu vreau sa fac acum o deosebire intre unii si altii; eu imi apar ortodoxia, pentru ca m-am nascut ortodox, am luptat pentru aceasta ortodoxie si vreau sa mor in ea, dar am toata dragostea si elanul pentru toti cei care au participat la lupta aceasta anticomunista. Am vazut, de pilda, celula lui Iuliu Maniu. …cu un pat de fier, cu o carpa cu care se invelea si zeghele la picioarele patului; o fotografie care mai lumina putin in coltul stang al patului… unde si-a continuat pedeapsa pana la moarte. Cand am intrat in celula lui, nu m-am mai gandit nici ca este greco-catolic, ca este romano-catolic, nici ca este ortodox. M-am gandit la dragostea lui pentru neamul pentru care a suferit. Pentru ca, lasand la o parte toate conflictele acestea politice, a fost omul care s-a angajat in viata pentru o realizare a tarii noastre. Din punct de vedere al convingerilor sale religioase, asta il priveste pe el ca om, dar in ceea ce priveste raportul lui fata de natiune, ramane la inaltimea cuvenita de onoare acestor locuri.

- Dar si Sfintia Voastra a trecut prin inchisori, 17 ani din viata…

- Da, da, asa-i. Mi-aduc aminte, eram intr-o celula din Aiud cu ministrul comunicatiilor Mares si generalul Arbore, condamnat la 25 de ani criminal de razboi. Ei nu au stat mult acolo, caci au fost dusi la Sighet. Deci toti marii demnitari, criminali de razboi si detinuti politici - i-au ales din toate inchisorile si i-au trecut in Sighet. Ei, trecand pe langa Tisa, am dedus de ce i-au adus tocmai aici in nordul tarii, in cea mai teribila izolare - pentru ca, la un moment dat, de se intampla ceva, ei, rusii, sa se asigure si sa-i treaca imediat intr-o ora dincolo de Tisa. Noi purtam aceasta cruce a Gherlei, a Aiudului, a Sighetului, pentru ca sa rasplatim toate pacatele neamului nostru, de la inceputurile vietii politice dupa secolul XIX si pana-n prezent. Daca va veni peste noi o alta pedeapsa, si care va veni numaidecat, va veni pentru nerecunostinta noastra a romanilor ortodocsi care calcam pe jertfele martirilor. Oriunde ne-am indrepta e picatura de sange pe metru patrat.

- Nu credeti ca ar trebui canonizati, parinte, acesti martiri ai neamului?

- Avem aceasta perioada in istorie cu care ne putem duce in fata lui Dumnezeu cu icoanele acestor martiri din tot cuprinsul tarii, din toate puscariile, martiri care implinesc toate conditiile canonice necesare unei canonizari. Daca Biserica noastra ortodoxa nu se va apropia cu toata dragostea, cu tot dinadinsul de jertfa acestor tineri, vom avea soarta cea mai degradanta si mai disperata a popoarelor care au disparut de pe harta Europei. De aceea, nu ne ramane astazi decat sa ne reintoarcem la aceste jertfe inalte pe care Dumnezeu i-a ales si i-a asezat sa moara in cele mai groaznice chinuri. Nu trebuie sa stea in cale coloratura politica; politica este ceva omenesc, dar ce-i revine Bisericii este ca dumnezeiescul sa-l scoata din omenesc si sa-l puna la adevarata valoare. Nu ne intereseaza ce a fost Sf. Gheorghe, ce a fost Sf. Dumitru, ce a fost Sf. Ioan Iacob, nu ne intereseaza daca a fost pe vechi sau pe nou, daca a fost legionar sau nu - ei raman martiri pentru ca au jertfit viata lor pentru Dumnezeu si neamul lor, ca niste adevarati chemati si alesi ai Lui. Trebuie sa ne dezbracam de mentalitatea ca a fost dintr-un partid sau altul. Noi suntem datori sa-i punem in icoana pentru viitorul natiei si Bisericii noastre, ca oglinzi bine roditoare in viata noastra crestin-ortodoxa. Pentru ca samanta crestinismului este sangele acestor martiri. Asa sa ne ajute bunul Dumnezeu sa ajungem la o lumina care sa bucure neamul prin canonizarea macar a unora dintre ei. Dumnezeu sa ne ierte pe toti si sa aleaga Domnul ceea ce este de folos neamului nostru.

- Sfintia voastra cum vedeti relatia intre Biserica si Stat?

- Biserica si statul trebuie sa fie foarte strans legate. Pentru ca ce inseamna o biserica intr-un stat? Biserica este cea care educa omul politic de maine. Biserica este mama de creare a taranului nostru, a romanului nostru dintotdeauna si de pretutindeni; este scoala de formare a omului de maine care sa stie sa-si ia soarta neamului, sa-l duca mai departe pe umerii lui. Statul cine este? Statul este orice cetatean roman, nascut si educat in limba si in credinta acestei tari; fiecare cetatean trebuie sa se indrepte in casa lui de unde a plecat - adica in biserica. Biserica trebuie sa fie aceea care stapaneste viata spirituala, viata culturala si de aici plecand, si viata politica. Un crestin adevarat trebuie sa stie ce alege copiilor si stranepotilor lui. Daca noi vom forma o generatie de oameni luminati de Duhul Sfant, avem un viitor stralucit pentru natia noastra. Daca avem o spiritualitate ortodoxa intr-un neam, avem si o economie buna, avem oameni care sa se sacrifice pentru aproapele si pentru buna conduita a tarii. Cine are drept mai mult asupra unui cetatean daca nu Biserica care l-a nascut din cristelnita, l-a impartasit, l-a miruit si l-a facut un ostas al lui Hristos. Dar din pacate, acest duh al vietii politice din ziua de azi este strain de viata si de chemarea si de rostul pe care-l avem noi, ca romani, al unui stat de mantuire. Dar nu, vine interesul strain din afara care se opune la orice ideal frumos. De exemplu, daca se alege un guvern crestin - nu, astia nu-s buni, astia-s legionari! Elita neamului au bagat-o in inchisori, iar dusmanii domnesc in tara noastra. Rostul partidelor la noi in tara si peste tot nu este altceva decat dispersarea unitatii neamului. Dar noi suntem asa de slabi si nu ne dam seama de mafia asta straina care dezmembreaza unitatea noastra prin toate mijloacele. Nu mai avem voie sa pomenim numele de roman, sa numai avem notiunea de bulgar, de rus, de german; toate nationalitatile sa fie una, o apa si un pamant peste tot, sa nu mai sti de unde vii si incotro mergem.

- Si in Biserica se vorbeste acum de un duh nou, de o redefinire a dogmelor. Avem dreptul sa redefinim dogmele?

- Aceasta este o indrazneala prea inalta, la care nici nu indraznesc sa ma gandesc - ca noi sa revizuim dogmele. Inseamna sa ne taiem capul. Sa ramana numai picioarele, capul sa se duca in alta parte; capul sa mearga intr-o parte, iar picioarele intr-alta. Cam asa inteleg eu. Ce sa redefinim? Putem noi sa ne intoarcem impotriva Sf. Vasile? Pot sa ma iau eu de Sf. Ioan Gura de Aur? Putem noi sa ne ridicam impotriva celor sapte sinoade ecumenice? Putem oare sa ne ridicam impotriva jertfelor care au pecetluit cu sangele aceste canoane si randuieli? Eu ma inspaimant numai cand trebuie sa dau numai un canon de penitenta. Tremur in fata Sf. Vasile cel Mare cand ma simt nevoit sa reduc un canon de 20 de ani pentru pacate grave, cum ar fi avortul, la sapte ani sau mai putin, in functie de pocainta fiecaruia - daramite sa redefinim dogmele? Ma cutremur cand ma pun in postura ca eu sa fiu mai mare decat Sf. Vasile. Is duhurile astea asa de grele, incat acum noi ca aproape numai avem glas. Nu vedeti ca toate incercarile noastre de a limpezi cumva o stare de lucru nu ajung decat sa fim sfidati si considerati nebuni fata de lumea aceasta? Homosexualii care marsaluiesc insa pe strazile Bucurestiului sunt in regula, de ei nu se mai leaga nimeni. De aceea si spun: cat priveste viata noastra bisericeasca, noi nu putem sa avem nici o stare buna, atata vreme cat vom avea in fruntea Bisericii o ceata de talhari si de vanzatori. Toate relele vin tot din cauza tradatorilor care au fost cumparati. Am ajuns la ora actuala sa nu ma mai intereseze uniformele si coroanele, cand vad in ce hal am ajuns noi, incat sa ne renegam existenta noastra spirituala si morala.

- Vedeti ca ei vin acum cu duhul acesta impaciuitor si ne zic sa nu mai folosim cuvantul "eretic", pentru ca nu mai intra in acord cu Uniunea Europeana…

- Doar aceste cuvinte nu sunt inventate de noi - "eretic", "schismatic", "apostat" - sunt tot inventia Sfintilor Parinti, inspirati nu de altcineva decat de Duhul Sfant. Si sa nu amestecam lucrurile. Uniunea Europeana are alt scop, noi avem alt scop. Ei sunt cu scopul pamantului, noi avem, pe langa aceste scop, si scopul cerului. E mare deosebire intre unul si altul. Nu putem discuta terminologia lor si convingerile noastre. Ei au o lume a lor, cu totul aparte; noi intotdeauna am avut o lume a noastra, aparte si, in general, foarte putin ne-am potrivit noi cu occidentul. Si aceasta datorita numai acestei mari frumuseti care a mai ramas in lume - ortodoxia. Nimic nu i-a deranjat pe occidentali mai mult decat ortodoxia. De aceea trebuie sa fim consecventi, sa fim putin mai curajosi, sa avem oleaca de intentie buna si Dumnezeu ne va dezbraca de duhul acesta al temerii, al fricii, ca sa putem duce mai departe carul acesta al Ortodoxiei care merge asa de greu, pentru ca toti se opun acestui ideal crestin-ortodox.

Dumnezeu sa-i ierte pe toti ai nostri si ma rog ca sa le lumineze bunul Dumnezeu mintile, ca sa fie cat mai aproape de adevarul acesta ortodox. Pentru ca daca nu vor fi atenti si vor lua numai partea acesta a veniturilor si a afacerilor, atunci noi ne vom prabusi. Dar sigur, ca intotdeauna, va ramane totusi si o elita de oameni, care vor lua asupra destinul tarii. Intotdeauna au fost si tradatori, au fost si eroi in cadrul neamului si Bisericii. Asa ca nu deznadajduim, ci ducem mai departe greutatea si povara acestor vremuri in care ne aflam. Pentru ca, sa nu uitam, Hristos ne-a fagaduit : "Eu sunt cu voi pana la sfarsitul veacului. Amin".

Interviu cu Parintele Justin Parvu realizat de Victor Roncea si preluat din ziarul Ziua din 22 iulie 2008, la exact 25 de ani de la mutarea impreuna cu sfintii a parintelui nostru marturisitor, Ilie Lacatusu, ale carui moaste intregi si nestricate se gasesc intr-o cripta din Cimitirul Giulesti

0 comentarii

Popular Posts